– Mamă, eu m-am măritat cu Denis!
– Cum adică te-ai măritat? Nici 18 ani nu ai împliniți!
– Vezi că în iulie împlinesc 18, iar în septembrie ne căsătorim!
Scenă mută. Cortina.
Și ei s-au căsătorit, totuși, Liza și Denis. Au depășit cu încăpățânarea lor dezacordul părinților care, în cele din urmă, au decis – să se căsătorească, dacă vor atât de mult. În septembrie, așa cum au planificat, au jucat nunta și au început să locuiască împreună cu părinții mirelui tânăr, unde în altă parte? Să închirieze un apartament nu au bani încă, iar apartamentul părinților Lizei e prea mic. Acceptând familia nou creată, părinții lui Denis continuau să-i considere niște copii, mereu îi dădăceau, încercau să le bage mințile în cap și în plus nu încetau să o critice pe Liza, care nici asta nu știe, nici asta nu poate să facă, totul trebuie să-i explici și să-i arăți. Iar ceea ce simțea tânăra soție în legătură cu această situație putem doar presupune. Și s-a mai dovedit că din micul buget al familiei trebuie să faci cheltuieli nu doar pentru tine, ci și pentru întreaga familie nou formată. Și de unde să iei, banii aceștia? Ambii abia au absolvit școala, Liza nu lucrează, iar câștigurile lui Denis – din timpul liber de după universitate – sunt mici de tot…
Cu încrederea sinceră că împreună vor face față situației, Denis și Liza încercau să-și așeze căsnicia pe un făgaș bun. Dar statutul lor incert legat de lipsa propriei locuințe, plus presiunea permanentă din partea părinților lui Denis îi țineau într-o stare tensionată care conducea, tot mai des, la conflicte. Treptat tinerii au început să se îndepărteze unul de altul. Visând să dea admiterea la institutul teatral, Liza înțelegea că nimeni din jurul ei nu-i înțelege pasiunea și nimeni nu o susține, în timp ce mama lui Denis îi propunea insistent să se angajeze vânzătoare la supermarketul din vecinătate, unde lucra una din cunoștințele ei. Denis tăcea, evita discuțiile serioase și se enerva pe faptul că Liza nu-i permitea să petreacă timpul cu prietenii. După următoarea ceartă tinerii căsătoriși au decis să se separeu pentru o vreme. Liza s-a întors la părinții ei, iar mai apoi, la scurt timp, după câteva tentative eșuate de a relua viața împreună, ei au divorțat.
Ar fi incorect să insistăm că toate căsătoriile timpurii eșuează într-un divorț. Dezamăgirile în viața de cuplu se pot întâmpla și atunci când oamenii se căsătoresc și la vârste înaintate. Însă în tinerețe – vârsta caracterizată de o emotivitate înaltă și de o lipsă de experiență – asemenea dezamăgiri se pot produce mult mai des. Și acest fenomen nu este întâmplător. Există o serie întreagă de cauze care fac fragile căsătoriile timpurii.
În al doilea rând, există o dorință de a ieși, în sfârșit, de sub tutela părinților, de a trăi așa cum vrei, fără interdicții și avertismente din partea lor. Totuși, puțini sunt cei care reușesc să facă față situațiilor fără ajutorul părinților, iar noile restricții legate de crearea propriei familii nu sunt întotdeauna binevenite.
Pentru că, în al treilea rând, atâta timp cât durează elanul emoțional, cei îndrăgostiți nici nu se gândesc, de regulă, la faptul că familia înseamnă nu doar bucurii și plăceri, ci o muncă destul de serioasă și responsabilități și obligații destul de serioase.
Crearea unei familii, la fel ca orice alt pas serios de care depinde evoluția de mai departe a vieții în cuplu, necesită o anumită pregătire. Dacă vrei să înțelegi până la cele mai mici amănunte din ce se compune această pregătire, vei găsi pe Internet o mulțime materiale științifice la acest subiect (poate, un fragment din Dee Snider?). Până atunci vezi despre ce aspecte este vorba, ca să decizi dacă ești sau nu pregătit pentru viața de familie.
Vârsta
Poți crea o familie, din punct de vedere legal, deja la 18 ani, dar atunci când vorbim despre maturitatea fiziologică, pentru fete cea mai potrivită vârstă este de 20-22 de ani, iar pentru băieți – 23-28 de ani. Se consideră că anume această vârstă este cea mai potrivită pentru nașterea copiilor.
Cunoștințe
Da, și aici sunt necesare cunoștințe. Minimum, cunoașterea drepturilor și obligațiilor soților, părinților, copiilor, a unor norme legale, care se referă nemijlocit la viața de familie.
Sănătatea
Doar persoanele sănătoase se pot căsători? ați putea întreba. Bineînțeles că nu, deși e mai bine să fii sănătos decât bolnav, în principiu. Aici ne referim la faptul că la crearea unei familii noi este important să aveți o imagine completă a stării de sănătate – atât a propriei persoane, cât și a viitorului soț sau viitoarei soții.
Este adevărat că împreună cu iubitul sau iubita e foarte bine și sub cerul liber, însă, din păcate, asta se întâmplă până la prima ninsoare. Iar acum serios: atunci când mergeți la oficiul stării civile, trebuie să vă imaginați clar unde veți locui (cămin, apartament propriu sau închiriat, apartamentul părinților) și ce consecințe poate avea o alegere sau alta.
Bugetul familiei
Este bine atunci când părinții vor și pot să ajute tânăra familie din punct de vedere material. Dar nu este oare mai bine pentru o familie să obțină independența economică, fie și una fragilă la început decât să creezi o familie nouă din contul familiei părinților?
Studiile și familie
Nu este simplu să îmbini studiile la colegiu, școală profesională sau instituție de învățământ superior cu serviciul, pentru a întreține propria familie. Dar să rămâi fără cunoștințe și fără o profesie interesantă, înseamnă să te privezi pe tine și pe familia ta de multe oportunități.
Abilități
Făcându-ți valiza înainte de a pleca într-o călătorie să descoperi o nouă viață, n-ar fi rău să te asiguri că ai luat cu tine câteva lucruri utile, ca de exemplu, abilitatea de a mânui teul sau aspiratorul, de a găti măcar ouă prăjite și ceai, fără să mai vorbim de alte activități mai complexe legate de gospodărie și viața casnică. S-ar putea ca asta să-ți pară foarte banal, însă ”diavolul se ascunde în detalii”. Această afirmație se referă și la faptul că rezultatul fiecărui proces (iar crearea unei familii este un proces) depinde anume de detaliile care, la prima vedere, par banale și neînsemnate.
Sexul
Dar aici ce complicații pot exista? Urmează-ți natura și totul va fi bine. Cu toate acestea, chiar și impulsurile naturale, sănătoase și firești, trebuie însoțite de cunoștințe despre particularitățile interacțiunii dintre diferite sexe, despre psihologia și fiziologia vieții intime.
Dragostea
De ce oare dragostea este ultima pe această listă? Oare nu este lucrul cel mai important? Bineînțeles că dragostea este anume fundamentul pe care se construiește o familie puternică și prosperă. Dar chiar și un fundament solid nu poate salva o construcție, dacă cei care construiesc nu sunt informați, sunt leneși și sunt indiferenți față de ce se va întâmpla mai departe.