Prietena ta nu are dreptate. Mitul despre lipsa riscului de sarcină la primul contact sexual este unul foarte răspândit. Însă mai multe femei tinere care au devenit gravide în primele două luni ale debutului vieţii sexuale, iar unele dintre ele – după primul contact sexual.
Din momentul primei menstruaţii şi chiar înainte de asta cu câteva săptămâni o adolescentă poate deveni gravidă. Asta nu înseamnă însă că ea este pregătită pentru viaţa sexuală şi pentru naşterea primului copil. Sarcina în adolescenţă prezintă un risc pentru sănătatea şi uneori pentru viaţa unei femei tinere. Singura şi cea mai bună metodă sută la sută de evitare a sarcinii este lipsa relaţiilor sexuale până la vârsta în care tânărul şi tânăra vor fi siguri de sentimentele lor şi vor fi capabili să ia împreună decizii conştiente şi responsabile pentru consecinţele acestui pas important, inclusiv pentru naşterea copilului. Este lucru cunoscut şi demonstrat: fiecare copil are nevoie de părinţi grijulii şi iubitori.