Nu am avut niciodată o prietenă. Şi asta mă enervează.

Niciodată nu am avut o prietenă. Şi asta mă enervează. Ştiu desigur că este vina mea. Sunt prea necomunicativ, secretos, deşi am destui prieteni. Atunci când comunic cu fetele, imediat roşesc şi mă pierd cu firea. Prietenii spun şi ei că eu degeaba cred de rău despre mine. Dar ce să cred dacă până acum nici o domnişoară nu a încercat să facă cunoştinţă cu mine. Îmi place să stau acasă, nu-mi plac cluburile, deşi des merg la film sau mă plimb… Chiar dacă însă aş decide să fac cunoştinţă cu o fată, am impresia că nu o să-i plac…

Desigur, să faci cunoştinţă e abia jumătate de drum, este important să o faci interesată, ca mai apoi să ai ocazia să te placă. E un cerc vicios: nu au obiceiul de a comunica cu fetele fără să roşeşti şi fără să te pierzi cu firea, prin urmare nu ai ocazia să faci cunoştinţă cu fete care nu te cunosc dar s-ar putea să se intereseze de tine. Dacă nu ai o experienţă de comunicare cu fetele, nu au motive şi abilităţi să nu te pierzi cu firea. Ca să ieşi din acest cerc vicios, trebuie să scoţi de aici măcar un element.

Îţi propun să renunţe pentru un timp la ideea de a interesa fetele şi de a te face plăcut. Lucrul acesta poate fi amânat deocamdată, pentru ca la început să înţelegi cum să comunici cu domnişoarele şi să înveţi asta. După asta poţi reveni la intenţia de a interesa cu ceva fetele şi a te face plăcut exact în momentul în care elementul lipsei de experienţă în cu fetele nu va mai fi atât de puternic.

Acum îţi poţi alege interlocutoare care să te intereseze mai ales din punctul de vedere

al dezvoltării obiceiului de a comunica cu fetele. Ceea succesului se află în posibilitatea de a te apropia

periodic de ele ca să vorbiţi despre una despre alta.

 

Urmează apoi etapa în care trebuie să fii interesat de ele. La început nu va fi nevoie din partea ta de discursuri deosebite, poţi să taci cea mai mare parte a timpului, ascultă şi meditează: despre ce vorbesc, ce le interesează, ce este important pentru ele. Trebui să fii atent la tot ceea ce se schimbă în exteriorul lor. Ar fi bine să faci o remarcă despre asta ca să te audă: „Pantofi noi”, „Ce coafură faină” etc. Astfel le dai de înţeles că le observi.

Gândeşte-te la ceea ce le interesează, la ceea ce îşi doresc,de ce au nevoie mereu să facă schimbări de ţinută, coafură.

 

S-ar putea să găseşti în curând răspunsuri la aceste întrebări. Nu vrei greşi dacă vei presupune că ele îşi doresc atenţie, sprijin, interes sincer pentru persoana lor. Întreabă-le pe fetele pe care le cunoşti: „Povesteşte-mi despre…”, „Ce părere ai despre…”, şi ascultă atent răspunsurile lor. Poţi spune cu voce tare: „Pari supărată”, „Azi eşti mai veselă decât de obicei”, arată interes pentru povestirile lor. Vei vedea că peste puţin timp vei deveni interlocutorul lor preferat. Odată cu exersarea elementelor de comunicare, va veni şi înţelegerea.

Cluburile nu prea au legătură cu legarea unor prietenii, de aceea nu regreta că nu mergi acolo. În cluburi sunt şanse mai mari să facu cunoştinţă grupuri mai mari de tineri şi tinere şi nu este obligatorii ca din asta să se nască prietenii. Iar la film – înţelegi şi singur – nu rea sunt şanse să faci cunoştinţă cu cineva.

E mai bine să construieşti şi să dezvolţi relaţii cu fetele pe care le cunoşti, pentru că acolo, unde sunt multe fete,

sunt mai mari şansele să ajungi însoţit de fetele pe care le cunoşti decât de băieţi sau singur, pe cont propriu.

 

Şi atunci îţi vor fi de un real folos abilităţile exersate de a asculta, de a susţine discuţia şi obişnuinţa de a interacţiona cu fetele.