Am încercat să adunăm aici cele mai răspândite mituri despre violenţa sexuală şi despre agresori, însoţind aceste mituri cu fapte reale. Poţi verifica acum dacă ceea ce ştii corespunde adevărului?
Tema violenţei este însoţită de atâtea şi atâtea mituri. Iar partea proastă este că toate acestea te pot orienta incorect sau îţi pot dăuna cu adevărat.
Se spune că…
Autorii violenţei sexuale sunt doar bărbaţii.
| De fapt... |
+ |
În ciuda faptului că majoritatea acestor criminali sunt bărbaţi, există cazuri în care şi femeile sunt autoare ale violenţei sexuale.
|
De cele mai multe agresorii care comit acte de violenţă sexuală nu-şi cunosc victimele.
| De fapt... |
+ |
Aproximativ 80% din victimele violenţei sexuale în vârstă de 12 ani şi mai mult îşi cunoşteau agresorii. În fiecare al doilea caz agresorul a fost un membru al familiei.
|
Majoritatea agresorilor comit crime, ameninţând victimele sau aplicând violenţa fizică.
| De fapt... |
+ |
Potrivit statisticilor, în majoritatea cazurilor, totuşi, agresorii îşi apropie victimele spunând minciuni sau seducându-le şi doar uneori aplicând forţa fizică. Seducţia minorilor are loc adesea după o perioadă îndelungată de comunicare între agresori şi victimă.
|
Cauzele violenţei sexuale sunt drogurile şi alcoolul.
| De fapt... |
+ |
Deşi deseori drogurile şi alcoolul sunt prezente în asemenea situaţii, violenţa sexuală are loc nu din cauza acestora. Nu trebuie să uităm de faptul că drogurile şi alcoolul îl descătuşează pe agresor, în timp ce victima devine mai vulnerabilă din cauza acestora.
|
Dacă victima nu spune „nu” şi nici nu opune rezistenţă, acesta nu este un act de violenţă.
| De fapt... |
+ |
Victimele violenţei sexuale nu spun „nu” şi nu opun rezistenţă din mai multe motive, inclusiv de teamă sau simţindu-se confuze. Astfel victimele violenţei îşi amintesc adesea că în timpul atacului se simţeau paralizate şi de asta nu erau în stare să opună rezistenţă. Iar unele victime nu se opun din teama că agresorul, supărat şi mai tare, va aplica o forţă mai mare.
|
De obicei, copiii şi adulţii victime ale violenţei sexuale nu povestesc nimănui imediat ce li s-a întâmplat.
| De fapt... |
+ |
Da, într-adevăr aşa este. O persoană care a fost victimă a violenţei, mai ales în adolescenţă, poate păstra tăcerea timp de mai mulţi ani. Şi aici există mai multe cauze: victimelor nu le vine să creadă că o persoană în care au avut încredere poate proceda astfel; victimele violenţei sexuale vor să uite cât mai curând despre asta şi să nu-şi mai amintească niciodată; ele ar putea să creadă în mitul că au provocat singure, prin comportamentul lor acest act de violenţă; sau că se tem de reacţia negativă a celor din jur care vor afla adevărul.
|
Dacă un copil nu povesteşte nimănui despre actul de violenţă, înseamnă că el sau ea au fost de acord, au acceptat asta.
| De fapt... |
+ |
Există şi aici mai multe cauze de ce copiii nu povestesc despre violenţa la care au fost supuşi. De exemplu, din cauza ameninţării agresorului că îi va provoca din nou durere sau îi va ucide pe cei apropiaţi; din cauza ruşinii, neîncrederii de sine, fricii de a fi pedepsit; sau din dorinţa de a-l apăra pe agresorul pe care îl simpatizează sau îl iubeşte. De cele mai multe ori copiii se tem că adulţii nu vor crede ceea ce spun sau din cauza fricii că vor „pierde” o persoană care a jucat un rol important în viaţa familiei lor înainte de actul de violenţă.
|
Pentru victimă este important să-şi împărtăşească emoţiile prin care a trecut.
| De fapt... |
+ |
Bineînţeles că este important. Starea de bine va reveni mai repede dacă victima va simţi că este tratată în continuare cu încredere, este susţinută, protejată. La fel, după ce copilul sau adultul mărturiseşte ce i ns-a întâmplat, trebuie să meargă la psiholog. În acelaşi timp, victimele agresiunii sexuale trebuie să aibă dreptul să decidă când, cu cine şi în ce condiţii sunt dispuse să discute cele întâmplate.
|
Photo
