Războaiele cu părinţii
Şi unde, mă rog, te duci? Ce fel de plimbare, dacă nu ţi-ai făcut lecţiile? Puneţi căciula chiar acum sau nu te duci nicăieri! Să fii acasă până la 7 şi să nu întârzii nici măcar cu o secundă!
S-ar putea întâmpla ca aceste replici să-ţi fie foarte bine cunoscute, iar ca răspuns la el s-ar putea, probabil, să te superi, să te înfurii, iar uneori chiar să răspunzi urât. Dar… Fie vorba între noi. Nici părinţilor tăi nu le este mai uşor: atâţia ani la rând ei au condus cu viaţa ta, au decis ce să îmbraci şi ce să mănânci, ce cărţi să citeşti, ce jocuri să alegi, când să mergi la culcare, când să te trezeşti, cu cine să prieteneşti şi pe cine să eviţi. Ei s-au deprins să-ţi poarte de grijă, iar acum când deja poţi şi singur să te îngrijeşti de propria persoană, continuă să te ghideze şi să te controleze ca înainte. Şi atunci apare un aşa-zis „cerc vicios”: îţi doreşti ca să-ţi recunoască dreptul la independenţă, însă părinţii te consideră în continuare un copil. Şi aici nu este vorba despre ce fel de haine să porţi şi ce volum să alegi pentru muzica pe care o asculţi, tuturor acestora încă le poţi supravieţui, însă părinţii tăi încearcă să decidă în locul tău ce fel de alegeri să faci, cu cine să te împrieteneşti şi de cine să te îndrăgosteşti …
Şi anume această perioadă în care tu înveţi să-ţi aperi punctul de vedere şi să-ţi obţii independenţa este plină de crize în relaţiile dintre copii şi părinţi. S-au putea să ai impresia că în familia ta nu eşti respectat sau respectată, nu se ţine cont de părerea ta, dar la fel aceeaşi impresie o pot avea şi părinţii tăi şi în plus ei pur şi simplu îşi fac griji pentru tine că fără sfaturile şi recomandările lor îţi poţi complica viaţa.
Ce-i de făcut atunci? Cum să fie împăcate aceste două opinii diametral opuse, cum să fie evitate luptele armate, începute cu motiv sau fără motive? Iată câteva recomandări simple, dar eficiente. Crede-ne, sunt testate.
Respect şi politeţe. Chiar şi atunci când deciziile şi vorbele părinţilor tăi îţi vor părea nedrepte, tratează-le, pe cât este posibil, cu respect. Asta nu înseamnă că renunţi la părerea ta şi că vei urma fără abatere toate instrucţiunile lor. Poţi şi trebuie să spui ce anume nu-ţi convine, dar chestia cea mai sensibilă este cum vei spune asta. Încearcă să foloseşti aceste formule: „Îţi respect părerea şi în acelaşi timp vreau să-ţi spun că…”, „Am auzit ce-aţi spus, dar încercaţi să mă ascultaţi şi pe mine”.
Recunoaşterea propriilor greşeli. Îţi aduci aminte vorba ceea: nu a greşit niciodată doar cel care nu a făcut nimic?
Comunicare. Să nu-ţi pară rău de timpul pe care îl foloseşti ca să-i ţii la curent pe oamenii tăi apropiaţi cu ceea ce se întâmplă în viaţa ta, vorbeşte-le despre treburile tale, despre planuri, pasiuni. Cu cât părinţii ştiu mai multe despre tine, cu atât mai multă încredere vor avea, iar asta înseamnă că nu vor simţi necesitatea să controleze fiecare mişcare a ta.
Schimb de roluri.
În situaţiile în care nu există nici un gram de înţelegere este binevenit un procedeu simplu: schimbă-te în gând cu rolurile cu cealaltă parte din conflict. Pune-te în locul părinţilor tăi, este posibil să vezi lucrurile altfel. Şi poţi chiar să-i rogi pe părinţii tăi să se pună în locul tău, fiindcă şi ai eu fost copii pe vremuri şi la fel şi-au apărat dreptul de a lua decizii de sine stătător.
E mai bine să fiţi prieteni decât duşmani. Odată cu trecerea timpului, când vei învăţa să-ţi asiguri de sine stătător propria securitate şi rezolvi independent propriile probleme, să apreciezi real propriile forţe şi posibilităţi, atunci conflictele se vor rări şi chiar vor dispărea. Iar în situaţiile cele mai dificile nu uita că părinţii sunt de partea ta.
Citiţi, de asemenea, despre părinţi:
Comunicarea cu părinţii: Restart. Partea 1
Comunicarea cu părinţii: Restart. Partea 2
Alte subiecte de citit
